top of page
primaria-bubuieci

Programul Național „Satul European” pentru anii 2024-2028



Programul Național de dezvoltare locală „Satul European” pentru anii 2024-2028 a fost aprobat de Guvern, astăzi, 26 martie. Costurile implementării programului sunt estimate la peste 5,3 miliarde de lei, dintre care din bugetul de stat, prin intermediul Fondului Național de Dezvoltare Regională și Locală, va fi asigurată suma de peste 2,5 miliarde de lei.


Implementarea Programului este axată pe următoarele obiective specifice:

  • asigurarea accesului îmbunătățit la infrastructura tehnico-edilitară locală pentru 532 de mii de cetățeni până în 2028;

  • îmbunătățirea calității infrastructurii sociale locale în 500 localități până în anul 2028;

  • consolidarea capacității a 400 de angajați ai autorităților publice locale în implementarea proiectelor, accesarea și atragerea investițiilor până în 2028. 

Primarul comunei Bubuieci dl Alexei Percemlî a depus dosarul spre cofinanțare în cadrul Programului Național “Satul European” ediția II, proiectul de construcție a instituției de educație timpurie cu o capacitate de 160 locuri în satul Bic Comuna Bubuieci care este un proiect mult aşteptat de toată comunitatea.


Proiectul programului a fost elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și al Guvernului Franței.






45 afișări

Comments


bottom of page