top of page
primaria-bubuieci

Recomandări pentru asigurarea securității la incendiu în campania de recoltare a cerealelor


Direcția Generală Economie, Comerț și Turism a Consiliului Municipal Chișinău, în conformitate cu prevederile Legii nr. 267 din 09.11.1994 privind apărarea împotriva incendiilor, Hotărârii de Guvern nr. 1159 din 24.10.2007 cu privire la aprobarea Reglementării tehnice "Reguli generale de apărare împotriva incendiilor în Republica Moldova", și în scopul asigurării securității la incendiu în perioada pregătirii și desfășurării campaniei de recoltare a cerealelor și culturilor tehnice din anul 2023, vine cu următoarele recomandări către toți producătorii agricoli și autoritățile de resort:


  1. Începerea procesului de recoltare cu divizarea masivelor în sectoare cu o suprafață maximă de 30 ha, cu delimitarea acestora prin fâșii cosite cu lățimea minimă de 6 m și fâșii arate cu lățimea minimă de 4 m, eliberate de paie și resturi vegetale.

  2. Organizarea alimentării tehnicii cu carburanți și lubrifianți la punctele de alimentare special amenajate. Este interzis transportul și transvazarea lichidelor combustibile în vase deschise, precum și alimentarea în lanuri sau la distanțe mai mici de 100 m de acestea.

  3. Asigurarea masivelor cu fâșii arate cu lățimea minimă de 4 m de-a lungul drumurilor, căilor ferate adiacente și fâșiilor forestiere.

  4. Dotarea punctelor de recoltare cu posturi de intervenție în caz de incendiu, amenajate pe platforme mobile (remorci) pentru asigurarea intervenției rapide. Lanurile în care se efectuează lucrări de recoltare urmează a fi dotate cu tractoare cu pluguri, discuitoare și cisterne cu apă.

  5. Tehnica agricolă, precum și tehnica cu motoare cu ardere internă antrenată în campania de recoltare, va fi dotată cu sisteme de eșapare a gazelor fierbinți, instalații parascântei, stingătoare de incendiu și mijloace de primă intervenție.

  6. Asigurarea unui control riguros privind securitatea anti-incendiară a tuturor edificiilor destinate activităților agricole.

  7. Organizarea curățirii agregatelor și pieselor combinelor și mașinilor antrenate în procesul de recoltare la finele zilei de lucru și/sau până la intrarea tehnicii agricole în lanuri.

  8. Desemnarea persoanelor responsabile de sectoare pentru perioada recoltării spicoaselor și colectării nutrețurilor.

  9. Organizarea pazei în regim non-stop a lanurilor de grâu și altor culturi cu pericol de incendiu.

  10. Asigurarea organizării instruirii personalului antrenat în campania de recoltare.


În cazul înregistrării unor eventuale incidente sau altor cazuri excepționale, în sensul menționat mai sus, solicităm informarea de urgență a serviciilor speciale abilitate, precum și a Direcției Generale Economie, Comerț și Turism a CMC la telefon: (022) 22-73-88 (persoana responsabilă dl. Alexei Platon).

9 afișări

Comments


bottom of page